Un alt stat european se vinde chinezilor

Sursa: zimbio.com

După ce Ungaria şi Spania au apelat la ajutorul Chinei acum a venit rândul italienilor. Guvernul condus de Silvio Berlusconi negociază cu China un acord prin care cei din urmă să "cumpere" o parte din datoria Italiei.
Reprezentanţii celui mai mare fond de investiţii din China – CIC au avut în ultima lună mai multe discuţii cu oficialii din pensinsulă, informează Financial Times. 

Conform sursei citate,  Lou Jiwei, preşedintele China Investment Corporation, s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu ministrul italian de finanţe, Giulio Tremonti şi alţi oficiali din Roma. Vizita a avut loc după ce mai mulţi oficiali italieni au fost în Beijing cu o săptămână înainte pentru a purta negiocieri. Sursa citată menţioneză că şi în luna august au avut loc mai multe runde de discuţii între cele două părţi.
Italia este una dintre ţările din zona euro care se confruntă cu criza datoriilor. În prezent datoria publică a Italiei a ajuns la 120% din PIB şi reprezintă circa un sfert din totalul datoriei suverane din zona euro. 

Conform datelor Fondului Monetar Internaţional, Italia are nevoie de fonduri de cel puţin 20% din PIB-ul progonozat pentru 2012, în vederea refinanţării datoriei naţionale. Sursa : Capital.ro

0 Response to "Un alt stat european se vinde chinezilor"

Trimiteți un comentariu